Moștenirea

Moștenirea

În urmă cu 20 ani, o mână de oameni pasionați au investit în visul de a planta biserica numită ”Noua Generație”. A fost un act de ascultare față de Dumnezeu și de promisiunile Lui și un pas făcut prin credință, ce a dus la comunitatea care azi se numește BISERICA CREȘTINĂ NOUA GENERAȚIE. Ce mare bucurie și împlinire ne aduce încrederea în planurile lui Dumnezeu!

Pe măsură ce ne-am maturizat și am crescut, visul de a vedea oameni salvați s-a extins tot mai mult și în acest an, viziunea bisericii s-a materializat în cele două noi campusuri, Reghin și Toplița. Fiecare din voi ați avut un rol atât de important în acest pas! Vom continua să investim în orașele principale din județul Mureș, cu visul de a planta câte un campus în fiecare din aceste comunități. Oamenii au nevoie de salvare, de speranță și dragoste și doar Biserica poate să ducă aceste trei valori mai departe și să reprezinte imaginea lui Dumnezeu pe pământ. BCNG este acum o singură Biserică în mai multe locații.

Familia s-a extins și numărul mare de oameni (170 de persoane) ce L-au primit pe Isus in inima lor în cadrul programelor Bisericii, doar în acest an, ne încurajează să continuăm să investim cu bucurie și încredere că efortul nostru are o valoare eternă!

Fiecare dintre cei ce reprezentăm comunitatea Bisericii Creștine Noua Generație suntem rodul și investiția primilor membri. Dumnezeu ne cheamă să fim ca o apă curgătoare, care udă pământul uscat și ne onorează cu încredere să putem investi în generațiile următoare.

MOȘTENIREA este proiectul prin care facem acest lucru si este o COLECTĂ SPECIALĂ pe care o facem cu dedicare în fiecare an și reprezintă o jertfă peste zeciuiala și dărnicia noastră obișnuită. Moștenirea este o dăruire cu scop și o oportunitate minunată de a semăna atât cât pune Dumnezeu în inimile noastre si este un gest prin care vom accelera împreună împlinirea viziunii Bisericii și a scopului de a ajunge la cât mai mulți oameni cu Vestea Bună.

Suntem bucuroși să oferim această ocazie minunată fiecăruia din familie, dar nu numai și vă încurajăm ca această dărnicie să fie în primul rând cu bucurie și în al doilea rând, un sacrificiu care Îl onorează pe Dumnezeu cu încredere.

Dărnicia Moștenirea va binecuvânta viețile oamenilor în următoarele patru ”Domenii de binecuvântare”:

1. Biserica Creștină Noua Generație

Împlinirea viziunii pe care o avem la BCNG de a mări Împărăția și de a planta noi campusuri se bazează pe dărnicia și generozitatea Bisericii.

Craciun1
210824763_10159764433564626_8872345770040727175_n

2. Misiuni locale și județene

Dorim să ne arătăm dragostea în Târgu Mureș prin proiecte strategice prin care ducem Evanghelia la fiecare categorie socială pe care Dumnezeu o pune în inima noastră. Aceasta este prima noastră responsabilitate, urmată de lansarea noilor campusuri în 2022. Prin eforturile echipei Dream Team din fiecare campus, vom ajunge mai ușor la oameni, atât în timpul sărbătorilor, cât și pe parcursul anului. Ne străduim să identificăm oportunitățile și nevoile cele mai urgente din comunități pentru a le putea împlini și pentru a face o diferență. Aceste acțiuni ne umple inima de bucurie și în același timp, ne provoacă să ne întindem compasiunea si dărnicia.

3. Misiuni naționale

Credem că Biserica este speranța lumii, cea care aduce lumină și arată înspre salvarea prin Isus Cristos. BCNG își propune să atingă națiunea noastră atât prin plantarea de noi biserici, cât și prin sprijinirea bisericilor existente. Formarea de lideri și pastori noi, este una din cele mai mari nevoi din națiunea noastră și BCNG are misiunea de a forma noi lideri pasionați și de a-i echipa pentru mărirea Împărăției lui Dumnezeu.
De asemenea, această dărnicie specială nu doar că va schimba comunitatea prin slujire, ci va include și o ”binecuvântare de Crăciun” pentru cei care lucrează împreună cu noi la plantarea de biserici și care își sacrifică sărbătorile cu familia pentru a sluji.

pct 3

4. Acte spontane de bunătate.

Dorința noastră ca și Biserică, este să dăruim cu bunătate pe tot parcursul anului, împlinind diferitele nevoi care vin în viața BCNG și în comunitate. Sărbătoarea Crăciunului este una din oportunitățile prin care Îl putem iubi pe Dumnezeu și îi putem iubi pe oameni, prin “Dărnicia Moștenirea”.
Pur și simplu întrebă-L pe Dumnezeu: ”Doamne, cât să dăruiesc?”

Indiferent de suma cu care participi la MOȘTENIREA, dărnicia ta va avea un loc crucial în ridicarea următoarelor generații de credincioși ale bisericii noastre. Fiecare act de bunătate contează! Orice dărnicie contează!

Suma dăruită va rămâne între tine și Dumnezeu și avem încredere în călăuzirea pe care El ți-o va da.

Poți participa la MOȘTENIREA în următoarele feluri:

1. Aduci dărnicia ta duminică 5 Decembrie și o dăruiești la finalul întâlnirii (specifică pe plic MOȘTENIREA)
2. Dăruiești online cu cardul pe bcng.ro/daruieste (specifică MOȘTENIREA)
3. Virament bancar BCNG IBAN RO41RNCB0188034962130001 (specifică MOȘTENIREA)